Robert Sternberg, autorul cărții “Săgeata lui Cupidon”, este cel care a dezvoltat teoria triunghiulară a iubirii, teorie prin care a încercat să explice care sunt principalele componente ale acestui sentiment, încercând în același timp să înțeleagă ce diferențiază cuplurile care au succes de cele care ajung să eșueze.
Sternberg este un psiholog american, profesor la Universitatea Cornell, cu o licență în psihologie obținută la Universitatea Yale și un doctorat la Stanford. Cercetările sale au generat peste 1.500 de articole, capitole de carte și cărți publicate. Deși există unele controverse în jurul operei sale, el este unul dintre cei mai influenți psihologi contemporani.
Conform teoriei triunghiulare a iubirii, această emoție este alcătuită din trei componente diferite: PASIUNE, INTIMITATE și ANGAJAMENT, elemente pe care Sternberg le consideră a fi pietrele de temelie ale dragostei.
El consideră că multe dintre celelalte aspecte ale iubirii s-au dovedit a fi, la o examinare atentă, părți sau manifestări ale acestor trei componente. Astfel, comunicarea, de exemplu, sau grija și compasiunea, sunt părți ale componentei “intimitate”. Sternebrg subliniază faptul că o astfel de împărțire în trei elemente principale care să le înglobeze pe toate celelalte face ca teoria sa să simplifice lucrurile și să ofere o perspectivă de ansamblu, ușor de interpretat și de aplicat.
Sternberg sugerează că aceste trei componente depășesc barierele timpului și spațiului, fiind regăsite de-a lungul diverselor perioade în toate culturile și pe toate meleagurile. O altă idee importantă cu care autorul își susține teoria este aceea că toate cele trei componente sunt înrudite, deși par a fi distincte.
INTIMITATEA reprezintă acele sentimente din relație care promovează apropierea, legătura și uniunea. Intimitatea, conform acestei teorii, include următoarele 10 elemente:
dorinta de a contribui la bunăstarea persoanei iubite
plăcerea de a petrece timp alături de persoana iubită (amintirile plăcute pot deveni refugii în vremuri grele)
stima deosebită pentru persoana iubită
siguranța de a putea să contezi pe sprijinul persoanei iubite în vremuri grele
înțelegerea reciprocă (partenerii își cunosc punctele forte și slăbiciunile și știu cum să-și răspundă unul altuia într-un fel care să denote empatie pentru stările emoționale ale fiecăruia)
împărțirea lucrurilor cu cel iubit (partenerii simt nevoia sa împartă totul unul cu celălalt, sunt dispuși să să se dăruiască pe sine, dar și timpul și bunurile persoanei iubite)
primirea suportului emoțional din partea persoanei iubite, în special în perioadele mai grele
acordarea de suport emoțional persoanei iubite
comunicare intimă cu persoana iubită (capacitatea partenerilor de a comunica profund și sincer unul cu celălalt, împărtășindu-și cele mai ascunse emoții și sentimente și simțindu-se în siguranță să facă acest lucru)
aprecierea persoanei iubite (o persoană experimentează acest tip de prețuire atunci când știe că în ochii partenerului valorează mai mult decât posesiunile sale materiale)
Sternberg afirmă că acestea sunt doar unele din posibilele sentimente pe care le trăiești în intimitatea unei relații de dragoste și că nu este necesar ca o persoană să le experimenteze pe toate pentru a cunoaște intimitatea. De obicei, acestea nu sunt trăite separat, ci sunt percepute ca pe un singur sentiment global.
Trăsăturile prieteniei, care sunt baze ale intimității, includ încrederea, onestitatea, respectul, angajamentul, siguranța, susținerea, generozitatea, loialitatea, mutualitatea, statornicia, înțelegerea și acceptarea. Intimitatea începe odată cu autodezvăluirea. Pentru a fi intim cu cineva, trebuie să dărâmi zidurile care separă o persoana de alta.
Intimitatea este, deci, o temelie a dragostei, dar o temelie care se dezvoltă lent, cu întreruperi, și este dificil de realizat pentru că, în mod natural, are loc un proces de balansare între intimitate și autonomie, proces care se petrece în viața celor mai multe cupluri, un balans în care un echilibru complet stabil este rareori obținut. Dar, susține autorul, lucrul acesta nu este neaparat rău – “oscilarea înainte și înapoi a pendulei intimității furnizează ceva din entuziasmul care ține multe relații în viață.”
PASIUNEA
Componenta pasională a dragostei implică o stare de “intensă năzuință pentru uniune cu celălalt.“ Pasiunea este în mare măsură expresia dorințelor și a nevoilor – cum ar fi autostima, creșterea, afilierea, dominanța, supunerea și împlinirea sexuală. Forța acestor nevoi diferite variază în funcție de persoane, situații și tipurile de relații de dragoste. De exemplu, împlinirea sexuală este o nevoie puternică în relații de tip romantic, dar nu și în alt gen de relații.
Pasiunea poate tinde să se întrețină cu sentimentul de intimitate, și adesea se stimulează una pe alta. De exemplu, intimitatea într-o legătură amoroasă poate fi o funcție prin care o relație satisface nevoia unei persoane pentru pasiune. Invers, pasiunea poate fi stărnită de intimitate.
Sternberg afirmă că deși majoritatea oamenilor asociază pasiunea cu atracția sexuală, ea este mult mai mult de atât. Orice formă de excitație psihofiziologică, susține el, poate genera trăirea pasiunii. De exemplu, o persoană cu o nevoie mare de afiliere poate simți pasiune față de cineva care îi asigură o oportunitate unică de afiliere.
DECIZIA ȘI ANGAJAMENTUL
Componenta decizie/ angajament a dragostei are două aspecte: unul pe termen scurt și altul pe termen lung. Perspectiva pe termen scurt este decizia de a iubi pe cineva, pe când cea pe termen lung este angajamentul de a menține această iubire.
Aceste două aspecte ale componentei decizie/ angajament nu apar în mod necesar împreună. Decizia de a iubi nu implică în mod automat un anagajament pentru acea iubire. Acestei componente îi poate lipsi înflăcărarea sau încărcătura intimității și a pasiunii, însă în timpul perioadelor de criză ea este cea care ține o relație în picioare. Această componentă poate fi esențială pentru traversarea perioadelor dificile.
O problemă a relațiilor contemporane este că membrii unui cuplu pot avea idei diferite despre ceea ce înseamnă să rămâi cu cineva până la final. O persoana, de exemplu, poate vedea finalul în punctul în care relația nu mai merge, în timp ce altă pesoană poate considera ca final sfârșitul vieții unuia dintre ei.
Într-un timp în care valorile și noțiunile despre angajament sunt schimbătoare, din ce în ce mai des partenerii se află în dezacord cu privire la natura și durata angajamentului față de celălalt. Astăzi oamenii au idei diferite despre cât de trainice și de rezistente ar trebui să fie angajamentele conjugale.