Tulburările de anxietate sunt printre cele mai frecvente tipuri de tulburări observate în copilărie și în adolescență, cu o prevalență îngrijorătoare situată între 10 și 30 la sută. Însă, cu toate acestea, ele trec neobservate sau sunt minimizate de către adulți, care, de cele mai multe ori, confundă simptomele anxietății cu timiditatea.
Cu timpul însă, anxietatea poate genera o multitudine de alte probleme, inclusiv rezultate școlare mai slabe, sau abandon școlar, deficiențe în funcționarea psihosocială, sau chiar riscuri crescute de ideație suicidară. Mai mult, dacă nu sunt tratate, tulburările de anxietate sunt susceptibile să persiste și la vârsta adultă și sunt în strânsă corelație cu depresia.
Anxietatea este o emoție normală, necesară pentru supraviețuire, emoție pe care o experimentează toți oamenii, însă ea poate crește până la un punct în care devine dezadaptativă, interferând astfel cu capacitatea de a funcționa normal și ducând la o serie de dificultăți.
Una dintre cele mai răspândite forme de anxietate în rândul copiilor și adolescenților este, conform studiilor, tulburarea de anxietate socială, care se traduce prin distresul legat de modul în care ar putea fi percepuți de ceilalți în situații sociale, distres care duce la retragere socială cu scopul de a evita disconfortul și suferința. Atunci când anumite situații nu pot fi evitate, ele sunt suportate cu mare dificultate de către copil din cauza temerilor că va fi respins sau că va fi luat în râs de către ceilalți.
Deoarece o anumită anxietate în situații sociale este considerată normală, pentru a îndeplini criteriile de diagnostic pentru tulburare de anxietate socială, un copil trebuie să experimenteze aproape întotdeauna anxietate persistentă într-o multitudine de situații, nu doar într-un anumit context, dar și să prezinte anumite simptome fizice, cum ar fi puls crescut, tremurături, transpirație, senzație de amețeală, tulburări digestive, dificultăți de respirație, tensiune musculară, etc.
În plus, teama resimțită de copil sau de adolescent trebuie să fie disproporționată față de amenințarea reprezentată de situația socială, trebuie să producă suferință, dar și o afectare prelungită a funcționării sale, trebuie să fie asociată cu simptome fizice, dar și cu reacții comportamentale, cum ar fi înghețarea, retragerea, sau plânsul.
Anxietatea socială poate lua mai multe forme și se poate manifesta în mai multe moduri, astfel că unii copii sau adolescenți pot avea dificultăți de a pune întrebări în clasă, sau de a participa la conversații, dificultăți de a comanda singuri la restaurant, sau de a mânca în compania altora, tendința de a evita activitățile extracurriculare și evenimentele sociale, cum ar fi petrecerile aniversare sau întâlnirile cu colegii după orele de școală.
Un criteriu important în diagnosticarea acestei tulburări este acela că anxietatea trebuie să fie prezentă și în situații sociale cu colegii de clasă sau cu prietenii, nu doar în interacțiunile cu adulții.
Tulburările de anxietate rămân prevalente în rândul copiilor și adolescenților și există numeroase cercetări care susțin că acestea sunt în creștere, dar, conform studiilor din ultimii ani, terapia cognitiv-comportamentală are rate mari de succes la această categorie de vârstă.
Terapia cognitiv-comportamentală implică mai multe componente, concepute pentru a gestiona manifestările fiziologice, cognitive și comportamentale ale anxietății, inclusiv psihoeducație, exerciții de relaxare, restructurare cognitivă, rezolvarea problemelor și expunerea graduală la situațiile care provoacă anxietate. Multe dintre cercetările recente indică faptul că această tehnică nu ar trebui să fie omisă pentru că în acest fel copilul sau adolescentul învață să se apropie treptat de situațiile pe care înainte le evita, învățând că este capabil să le depășească.