„Tendința de a realiza legături emoționale puternice cu anumite persoane este o componentă de bază a naturii umane”, spunea John Bowlby.
Psihologul britanic John Bowlby este cel care a descris, într-un mod extins, conceptul de atașament, caracterizându-l ca fiind „o conexiune psihologică de durată între ființele umane”. Tot el a spus că experiențele timpurii, formate încă din copilărie, influențează semnificativ dezvoltarea și comportamentul nostru ca adulți. În primele relații invățăm, fără cuvinte, dacă lumea răspunde sau întârzie, dacă apropierea liniștește sau „costă”, dacă a avea nevoie de cineva este un lucru sigur sau unul rușinos.
Pentru că bebelușii au nevoie de părinți sau de alți adulți care să aibă grijă de nevoile lor de bază, aceștia folosesc instinctiv ceea ce Bowlby numește „comportamente de atașament”, cum ar fi plânsul, căutarea și agățarea de unul dintre părinți, pentru a preveni separarea sau pentru a găsi părintele pierdut. În consecință, există mai multe tipuri de atașament:
- Stil de atașament sigur (securizant)
- Stil de atașament nesigur-evitant (temător, distant), nesigur-anxios (ambivalent, preocupat)
- Stil de atașament dezorganizat
- Atașament sigur
Persoanele ce și-au format un atașament securizant în copilărie, la vârsta adultă au un stil de atașament sigur. Au un sentiment adecvat al valorii personale și stabilesc relații interpersonale sănătoase. Au o viață echilibrată, cu o imagine de sine pozitivă, precum și o percepție adecvată asupra celorlalți și a relațiilor. Sunt persoane sigure în independența lor, dar și capabile să trăiască apropierea în relațiile de prietenie și cuplu.
- Atașament evitant
Aceste persoane aleg de cele mai multe ori singurătatea, considerând că emoțiile, sentimentele, intimitatea și relațiile sunt relativ neimportante. Sunt persoane cerebrale ce își exprimă cu greu emoțiile și sentimentele. Răspunsul lor tipic la situații conflictuale și de stres este evitarea. Viața lor nu este echilibrată, trăind în interior conflicte legate de izolare, dar și de evitare atât față de sine, cât și față de ceilalți.
- Atașament anxios
Copiii care au dezvoltat un atașament ambivalent-anxios devin adulți autocritici și nesiguri, ce caută mereu aprobarea și reasigurarea din partea celorlalți. Și, totuși, acestea nu sunt niciodată suficiente pentru a înlătura îndoiala de sine. În relațiile interpersonale, eventualitatea unei respingeri îi neliniștește extrem de mult și îi face să nu aibă încredere. Sunt extrem de atașați și dependenți față de partenerul de cuplu. Nu au o viață echilibrată, insecuritatea lor făcându-i să se întoarcă împotriva lor înșiși, iar în relații manifestă un nivel înalt de emotivitate și disperare.
- Atașament dezorganizat
Această categorie îi cuprinde pe adulții care sunt deconectați de propriul sine ca urmare a experiențelor traumatizante din copilărie. Aceștia își doresc cu disperare o relație și se simt bine în aceasta, însă doar până în momentul când se dezvoltă intimitatea emoțională, când emoțiile reprimate în copilărie ies la suprafață, vechea traumă este retrăită inconștient, ca și cum ar face parte din prezent, moment în care se distanțează sau rup relația. Viața acestor persoane nu este deloc echilibrată pentru că orice tentativă a lor de a crea o relație de atașament este sortită eșecului din cauza acestui mecanism intern de “apărare”.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne dezvoltăm propriul stil de atașament, bazat în mare parte pe comportamentele de atașament învățate în timpul copilăriei. Stilul de atașament are un impact semnificativ asupra modului în care ne formăm relațiile la maturitate și ne influențează starea de fericire generală pentru că, la fel ca și copiii, adulții caută apropierea de figura de atașament în momentele în care nu-și pot satisface singuri nevoile.
În timp ce persoanele cu atașament securizant folosesc cu succes această strategie și simt un sentiment de siguranță atunci când nevoile lor sunt satisfăcute, această strategie se poate dovedi mai puțin eficientă pentru persoanele cu atașament nesigur. Ca atare, acestea dezvoltă o serie de strategii secundare.
Indivizii anxioși fac eforturi foarte mari de a menține apropierea față de figura de atașament și caută în mod constant confirmări din partea partenerului. Această strategie se numește hiperactivare. Strategia opusă se numește dezactivare și este mai caracteristică pentru indivizii cu atașament evitant. Aceștia își neagă nevoile de apropiere și nu apelează la partenerii lor atunci când au nevoie de aceasta. Persoanele evitante sunt de obicei mai rezervate în relația lor și nu caută intimitatea și angajamentul față de partenerul lor. Ei se tem să nu fie răniți și, ca atare, nu le oferă partenerilor lor șansa de a le arăta ce simt, distanțându-se în momente de suferință.
Stilul de atașament pe care-l avem este responsabil pentru:
- capacitatea de a dezvolta relații împlinite cu ceilalți
- capacitatea de a menține un echilibru emoțional
- capacitatea de a explora lumea
- capacitatea de a face față stresului
- capacitatea de a ne simți în siguranță
- capacitatea de a ne bucura de propria persoană și de a ne găsi împlinirea alături de ceilalți
- capacitatea de a ne reveni după dezamăgiri sau evenimente neplăcute
