Relația terapeutică este, dincolo de toate definițiile și dincolo de cadrul în interiorul căruia funcționează, dincolo de contracte, etică, și deontologie, o relație între doi oameni.
Deși nu sunt cei mai buni prieteni, și nici nu ar trebui sa fie, relația terapeutică se bazează pe aceleași fundamente ca și prietenia, iar acestea sunt respectul, încrederea, empatia și conexiunea. Tocmai din acest motiv, pentru că este o relație semnificativă în viața ta, atunci când îți alegi terapeutul trebuie să fii atent, încă de la început, la stegulețele roșii care ar putea să apară.
Primul, și care nu ar trebui să fie ignorat, este tocmai această ieșire din cadrul terapeutic. Tocmai pentru ca terapeutul nu îți este cel mai bun prieten, el nu îți dă sfaturi. Nu îți spune ce să faci, nu e imperativ cu tine, nu îți impune adevărul lui, nu îți spune cum ar fi bine să îți trăiești viața.
Nu merge cu tine în vacanțe și nu te face părtaș la problemele lui personale, nu iți face confesiuni și nu îți cere favoruri. Nu acesta este rolul lui, iar dacă o face, deschide ochii, o să vezi un steguleț roșu care fâlfâie chiar în fața ta.
Terapeutul nu te ceartă, nu te critică, nu te judecă, nu îți anulează credințele doar pentru că nu sunt în conformitate cu credințele lui, pe care le consideră adevăruri absolute.
Rolul lui este acela de a te ghida cu blândețe și cu înțelegere, în ritmul tău, de a te ajuta să găsești tu răspunsurile și soluțiile în interiorul tău. Terapeutul nu îți smulge o credință disfuncțională daca nu poate pune nimic mai bun în loc.
Un alt steguleț ar trebui să apară atunci când observi că terapeutul tău nu este preocupat de propria sa evoluție, de propria sa vindecare, își este suficient, vorbește cu emfază din cărți, dar nu știe exact din care, nu a fost niciodată în propriul proces terapeutic, nu are un grup de intervizare, sau nu merge în supervizare, nu citește, nu îl preocupă noutățile din domeniu.
Terapeutul nu este un luptător și un justițiar pe rețelele de socializare, el este, mai degrabă, un luptător în lumea sa interioară, este atent și preocupat de propriile biasuri, proiecții, triggere și distorsiuni cognitive, și de felul în care acestea afectează procesul cu clientul sau relațiile cu ceilalți.
Treaba terapeutului nu este aceea de a schimba lumea sau de a repara clienții, sau, mai rău, de a-i aduce pe drumul cel bun și de a le arăta calea. Rolul terapeutului este acela de a oferi instrumentele necesare care să-l ajute pe client, de a oferi suport autentic și reflectări oneste, dar și un spațiu sigur care să-l ajute pe acesta să obțină singur starea de bine și vindecarea.
Terapeutul trebuie să fie autentic. Să asculte, în primul rând pentru a înțelege, mai apoi pentru a răspunde. Să ofere sprijin, căldură, empatie, respect și compasiune pentru povestea și unicitatea fiecăruia.
Un terapeut bun are grijă, în primul rând, de el însuși. Iar acest lucru nu este posibil dacă nu are curiozitate și bunătate față de propria persoană, și dacă nu conștientizează cu modestie faptul că această profesie este una pe care o construiește toată viața, neîntrerupt.