Cred că cireașa de pe tortul devenirii noastre ca ființe umane mature, evoluate, inteligente, culte, și echilibrate emoțional, este, sau ar trebui să fie, modestia.
Ajunși aproape de vârful piramidei evoluției noastre, dacă nu ne lăsăm călăuziți de modestie, riscăm să alunecăm de acolo pe panta narcisismului și a autosuficienței care ne vor ghida orbește spre prăbușire, prăbușire pe care autosuficiența ne-o împachetează întotdeauna frumos în iluzia ascensiunii.
Modestia nu trebuie însă confundată cu umilința, cu subestimarea sau cu resemnarea pentru că nu numai că nu are nimic în comun cu acestea, dar este, paradoxal, chiar opusul lor.
Modestia este o calitate pe care o putem dobândi doar după ce am pus în fundația propriei personalități o stimă de sine sănătoasă, conștiința propriei valori, toleranța și blândețea față de ceilalți, și compasiunea autentică atât față de propria persoană, cât și față de semenii noștri.
Modestia înseamnă a te uita la cei care sunt la început de drum cu ochii celui care a trecut pe acolo și care înțelege profund cât de greu este urcușul de unul singur. Înseamnă a te vedea în celălalt pe tine însuți/ însăți exact în punctul acela din trecut, în locul acela în care ai fost și tu cândva. A-l eticheta tranșant pe celălalt și a da verdicte nu înseamnă nimic altceva decât a te eticheta pe tine cel din trecut. Ai fost acolo. Ai fost el. Ai fost ca el.
Modestia în relația cu ceilalți înseamnă a-ți arăta și afirma propria valoare fără a jigni și fără a umili, înseamnă a fi capabil să îndrumi și să ghidezi fără a-l face pe celălalt să se simtă mic sau inadecvat, iar asta este este o mare artă, pe care puțini ajung s-o stăpânească.
Modestia, mai presus de toate, înseamnă a fi capabil să te întrebi în permanență “oare chiar așa este!?”, să pui sub semnul întrebării toate adevărurile și certitudinile tale, să ai răbdare cu cel mai slab, mai mic sau mai altfel decât tine, să închizi uneori ochii, să îndrumi cu blândețe și să împărtășesti cu bucurie ceea ce tu deja știi.
Modestia mai înseamnă și să nu iei nimic personal, să nu-ți lași orgoliul să-și asume poziția reginei pe tabla de șah, să nu te mâne-n luptă cauze pierdute, să poți să te dai mereu în spatele propriei persoane până în punctul în care reușești să vezi cu claritate că, din punctul Universului de vedere, suntem cu toții la fel de mici, vulnerabili și trecători pe acest pământ.