Psihologia occidentală a pus mereu accentul pe hedonism atunci când a încercat să afle ce îi face pe oameni să prospere și fie satisfăcuți și în echilibru cu propriile vieți. Prin urmare, psihologia pozitivă s-a focusat, în trecut, doar pe stările pozitive, cum ar fi bucuria, recunoștința, optimismul sau speranța, pornind de la ideea că experiențele pozitive folosesc procese distincte care nu sunt condiționate de cele negative. Pe baza acestei presupuneri, mulți au ajuns la concluzia că nu alinarea suferinţei produce fericire şi bunăstare, ci doar absența suferinței.
Mai recent însă, s-a pus un accent mai mare pe găsirea unui scop și sens în viața cuiva, mai degrabă decât doar pe urmărirea plăcerii și evitarea durerii. Această perspectivă este în concordanță cu viziunea filosofiei budiste, ale cărei concepte sunt din ce în ce mai prezente și mai studiate în domeniul psihologiei, atât în mediile academice, în cercetări, cît și în viețile de zi cu zi ale oamenilor, prin explozia din ultimii ani de cursuri, workshop-uri, ateliere, tabere de dezvoltare personale, care promit acces rapid la ceea ce se numește starea de mindfulness.
Dar ce este, de fapt, mindfulness-ul?
Este capacitatea unei persoane de a accepta suferința prin care trece și situațiile în care se simte inadecvat, în loc să interiorizeze excesiv aceste lucruri, și capacitatea de a-și menține mintea într-o stare de împăcare, de echilibru, care să-i permită să se dezvolte în loc să rămână blocat într-o situație cauzatoare de suferință.
Starea de mindfulness îi permite individului să experimenteze la modul profund propriile eșecuri fără a fi prea afectat de griji în exces, care să-i modifice funcționarea normală, și fără a se autoevalua negativ într-un mod prea rigid. Este starea de echilibru mental situată între evitare și ruminare, acea capacitate de a suporta o suferință într-un stil prin care nici nu evită emoțiile puternice, dar nici nu le amplifică exagerat.
În foarte multe studii despre mindfulness s-a conturat ideea că această stare este semnificativ legată de bunăstarea psihologică, de reglarea emoțiilor, de flexibilitatea cognitivă și de modul în care este perceput stresul. Starea de mindfulness îi ajută, de asemenea, pe oameni să evite să se proiecteze în durerea și suferința altei persoane, proces etichetat în studiile de specialitate drept „supraidentificare”. Când experimentează supraidentificarea, oamenii au tendința de a exagera și de a se fixa obsesiv pe gânduri și emoții negative legate de propria persoană, adică nu se pot vedea clar pe ei înșiși sau situația în care sunt.
Recunoscând că gândurile și sentimentele resimțite sunt doar atât, gândurile și sentimente, atenția din starea de mindfulness îi ajută să renunțe la poveștile dramatice despre insuficiența lor și despre eșecurile din trecut, și să câștige o perspectivă mai echilibrată asupra sinelui. Astfel, conceputul de mindfulness poate fi definit, pe scurt, ca fiind o conștientizare non-judicativă, centrată pe prezent, în care gândurile, sentimentele și senzațiile sunt acceptate așa cum sunt.