Aproape în fiecare minut din viața noastră conștientă suntem conectați la limbajul nostru intern, care este format din gândurile, propozițiile prin care descriem și interpretăm lumea. Dacă limbajul nostru intern este rațional și în contact cu realitatea, funcționăm bine. Dacă acesta este irațional și neadevărat, experimentăm stres și tulburări emoționale.
Un exemplu de gând irational este “nu pot să trăiesc singur” pentru simplul motiv că viața unei persoane sănătoasă din punct de vedere fizic nu este pusă în pericol doar pentru că trăiește singură. A fi singur poate fi dureros, inconfortabil, indezirabil și frustrant, dar putem trăi singuri.
Un alt exemplu de idee irațională ar putea fi “nu ar trebui să fiu niciodată furios pentru că dacă o fac, înseamnă că sunt un om rău”. Expresia “nu ar trebui niciodată” nu permite nicio posibilitate de a greși, de a trăi un eșec, sau de a accepta că suntem ființe umane imperfecte și vulnerabile.
Ideile iraționale se bazează pe percepții greșite, dar și pe imperativele perfecționismului. Un discurs intern incorect, cum ar fi “să fiu respins de către ceilalți este cel mai îngrozitor lucru”, este periculos din punct de vedere emoțional, în comparație cu un discurs mai realist, de genul “mi se pare neplăcut, stânjenitor pe moment, și mă simt trist când sunt respins”. Imperativele de genul “trebuie să fiu…” pot fi convertite în afirmații mai raționale, cum ar fi “probabil că ar fi mai bine să fiu…”.
Albert Ellis a dezvoltat o teorie pentru a ataca ideile sau credințele iraționale și pentru a le înlocui cu afirmații realiste despre lume, și astfel a pus bazele terapiei rational-emotivă și comportamentală, teorie a cărei idee de bază este că emoțiile sunt doar parțial legate de evenimentele reale, și că între eveniment și emoție se află un discurs intern care poate fi realist sau nerealist.
Discursul nostru intern este cel care produce emoțiile. Propriile gânduri, dirijate și controlate de noi, sunt cele care creează anxietate, furie și depresie, iar acțiunile noastre, precum și emoțiile noastre, sunt influențate direct de ideile pe care le avem.
Două forme comune prin care ne confirmăm gândurile iraționale sunt afirmațiile care “îngrozesc” și cele care “absolutizează”. Ne îngrozim făcând interpretări catastrofale, de coșmar, ale experienței noastre. Îngrozirea implică exagerarea evenimentelor, trăsăturilor sau comportamentelor nedorite, ignorându-le aproape întotdeauna pe cele pozitive. Emoțiile care urmează după ce ne confirmăm gândurile iraționale îngrozitoare tind ele însele să fie îngrozitoare.
De exemplu, dacă credem că o situație este dureroasă, plictisitoare sau dificilă, și exagerăm aceste lucruri dincolo de capacitatea noastră de a face față, probabil că ne vom simți copleșiți. Dacă definim oamenii prin defectele sau greșelile lor și ne spunem că aceste defecte sau greșeli sunt oribile, oamenii devin oribili în ochii noștri, și astfel ne este ușor să ne justificăm furia.
Afirmațiile iraționale care absolutizează includ adesea cuvinte precum “trebuie”, “întotdeauna” și “niciodată”. Ideea irațională că noi înșine, ceilalți oameni, sau lucrurile trebuie să fie într-un anumit fel, face ca orice abatere de la acea valoare sau standard să fie rea. Persoana care nu reușește să se ridice la nivelul standardului este rea. În realitate, standardul este ceea ce este rău, pentru că este inflexibil și limitativ.
Nenumăratre studii au demonstrat că gândirea negativă și ideile iraționale produc un distres fiziologic substanțial în organism. Cu alte cuvinte, corpul se tensionează și devine stresat atunci când folosim argumente iraționale, iar rezultatele emoționale ale unui discurs negativ irațional sunt anxietatea, depresia, furia, vinovăția, gelozia, toleranța scăzută la frustrare, rușinea, sau chiar sentimentul de inutilitate.