Sunt membru al Colegiului Psihologilor din România (CPR) și membru al Institutului de Psihoterapie, Consiliere psihologică și Supervizare clinică (IPCS).

De asemenea, sunt psihoterapeut în formare în psihoterapie integrativă (Institutul de Psihoterapie, Consiliere și Supervizare - IPCS) și în psihoterapie sistemică de cuplu și familie la Asociația de Terapie Familială și de Cuplu Timișoara (ATFCT)

Prima facultate absolvită a fost Facultatea de Litere, secția Jurnalistică-Limba și literatura engleză, în anul 2001. Am profesat în acest domeniu o lungă perioadă din viața mea, însă nu am avut niciodată o satisfacție reală, fiind mereu în căutarea acelui lucru care m-ar putea împlini profesional.

Am fost pasionată dintotdeauna de cărți, lectura fiind și acum una dintre preocupările și bucuriile mele cele mai mari, iar acest lucru mi-a amplificat și alimentat nevoia de a cunoaște, de a înțelege mecanismele, dar mai ales de a încerca să aflu de ce un lucru funcționează într-un fel și nu în altul, de ce și cum anume se întâmplă anumite lucruri, care este mecanismul din spatele acțiunilor, cum funcționează creierul uman sau relațiile dintre oameni.

Cel mai probabil, această întrebare, “de ce”, m-a făcut să urmez cursurile unei facultăți de jurnalistică și să aleg această profesie la începutul vieții mele adulte, însă nu era acel “de ce” care mă punea în mișcare. A trebuit să mă apropii de vârsta maturității ca să înțeleg, dincolo de intuiție, ce caut, de fapt. Jurnalistica m-a învățat să cercetez în profunzime când sunt în căutarea unui răspuns, să caut mereu cel puțin trei surse diferite și să le confront, să fiu organizată și consecventă, însă eu consider că cel mai important formator al meu a fost pasiunea pentru lectură.

Empatia, curiozitatea, tăcerea, răbdarea, capacitatea de a asculta, nu doar de a auzi, analiza, introspecția, toate sunt laturi ale personalității mele pe care mi le-a dezvoltat și șlefuit lectura. Cărțile de psihologie au apărut în viața mea odată cu nașterea primului meu copil, iar de atunci am devorat tot ce am considerat eu că îmi deschide noi drumuri pentru a ajunge la esența lucrurilor. Însă, fără un cadru formal de studiu, m-am trezit deseori blocată în fundături, sau prinsă în hățișuri greu de descâlcit, și astfel am luat decizia de a studia psihologia în profunzime și structurat.

Interesul pentru psihoterapie mi-a fost relevat prin cărțile extraordinarului om, scriitor și psihiatru, Irvin Yalom, pe care l-am descoperit în urmă cu mai bine de un deceniu, odată cu Soluția Schopenhauer, roman care pentru mine a fosr revelator și care mi-a deschis perspectiva acestui nou drum, care, cu fiecare pas pe care mi-l așterne în față, îmi confirm că este drumul meu. De asemenea, dincolo de motivația mea bazată pe nevoia de cunoaștere, înțelegere și creștere sprituală, mi-am dat seama că un alt motor interior al meu se activează atunci când motoarele altora s-au blocat, s-au oprit, sau nu funcționează cum trebuie.

Cred că dorința de a ajuta, de a fi de folos, sau de a dărui, împreună cu aceea de a te construi pe tine însuți/ însăți, este forța care ne face să accede la treptele superioare ale evoluției spritului, treptele înțelepciunii, compasiunii, toleranței și acceptării, forță care ne propulsează în cee ace instinctive căutăm toți, și anume iubirea.